Amintirile

M-am trezit speriata cu ochii larg deschisi catre geam. Camera era inca acoperita de intunericul noptii. Pentru o clipa am confundat glasul vantului cu vocea ta. Puternic dar totusi bland lovea geamul, batandu-l cu ploaia rece. In tot ce ma inconjura simteam ceva familiar. Atat de familiar…si totusi nu erai tu… nu era prezenta ta adevarata

Iti e frica? Iti e dor? Te macina un sentiment confuz si nu stii cum sa il stapanesti? Exista cineva care ar putea sa iti redea linistea clipei in care acum te pierzi? Dar totusi nu e acolo langa tine… Te inseli… Inchide ochii… respira adanc. Asculta. Picaturile de ploaie care se lovesc de geam iti vorbesc cu soapte calde. Sunetul ploii iti inunda sufletul cu un cantec de dor. In el rasuna o voce placuta si cunoscuta, putin stearsa de trecerea timpului. Vantul prafuieste amintirile deja uzate. In el regasesti rasuflarea calda a unui trup atat de familiar. Simti bataile inimii lui resimti tremurul bucuriei. Apoi bataile se intensifica. Le simti in propriul tau trup. Este chiar inima ta…sufletul tau…In el, inchise intr-o cutiuta prafuita, sunt asezate amintirile legate de acea persoana atat de draga tie. Le pastrezi cu atata taina si gingasie. Unele imagini sunt rupte. Altele sunt curate, pure. Privind toate acestea, iti deschizi ochii si iti aduci aminte ca acea persoana nu mai e langa tine. Iti spui ca ai pierdut-o… Te inseli… Va fi mereu langa tine. Va fi mereu in sufletul tau… in amintiri… in trairile tale zilnice…